Orbiți de defectele altuia, uităm că nici noi nu suntem perfecți!!

Nu încerca să cauți defecte în omul pe care îl ai alături, bucură-te de punctele lui/ ei forte, admiră calitățile plăcute pe care le are și nu vâna neajunsuri.
În primul rând perfecțiune nu există, fiecare suntem purtători fideli a unor neplăceri, fie că e vorba de indiferența cu care abordăm lumea sau sufletul împietrit și imun în fața sentimentelor goale puse pe tavă și servite în fiecare zi, fie că e vorba de un „mi-e dor” spus abia stăpânind tremurul din voce, un ” te iubesc” rostit spontan dar cu căldură sau un ” ești cel mai bun dar, îți mulțumesc că ai apărut în viața mea” la care primești ca răspuns doar tăcere.
Câți oameni, atâtea defecte și coborâșuri. Fiecare le avem, dar nu trebuie neapărat să le căutăm în ceilalți. Priviți dincolo de limite și încercați să înțelegeți că noi oamenii avem și multe calități plăcute. Atât timp cât îți limitezi câmpul vizual, nu aștepta că vei atinge apogeuri. Tu primești ceea ce ai fost apt să descoperi, iar ceea ce emani primești de obicei în schimb. Sunt și destule excepții, dar nu trebuie să ne lăsăm stăpâniți de frică doar din acest motiv. Cine are curajul să riște, primește cele mai plăcute recompense.
Defectele sunt doar mici obstacole care pot fi depășite cu ușurință, doar dacă le găsești remediul potrivit, le tratezi cu lejeritate și nu aștepți schimbări radicale, aplici tratamentul treptat cu o doză de răbdare, înțelegere și respect. Fericiți sunt cei care au înțeles acest lucru și au reușit să îl evite. Încerca să privești în ansamblu o persoana și atunci o vei putea aprecia. Atunci când îi faci analiză și încerci să înțelegi cât cântărește un defect sau altul, orbești atât de mult încât nu mai vezi și punctele forte.
De prea multe ori vedem defectele altuia, uitând că noi nu suntem nici pe departe perfecți!

Reclame

Oamenii nu-s oameni demult!

Stau închise în coșciug,
Sigilate cu cuie de aramă
Senzații trăite demult,
De oameni!

Fericire, iubire, dreptate.
Cuvinte ce n-au rost acum,
Un aer închis de uitare,
Domină.

Păsări negre pe cerul de plumb
Se-nvârt doar în stoluri,
Oameni pe pământ miliarde
Toți separați și străini…

Indiferența infernală:
Stafii, moromeți peste tot,
Nimeni în jur nu observă
Că oamenii nu-s oameni demult!

Faptele cântăresc mai mult ca cuvintele!!

Nu toate în viața asta se iartă, iar ceea ce e de iertat nu se uită cu adevărat niciodată. Pentru că astfel suntem noi oamenii, avem instinctul de autoapărare în sânge. Dacă la un moment dat ai fost lovit pe obrazul drept, nu îl întorci și pe cel stâng, pleci și lași tot. Nu îți faci valiza din timp cum e de regulă, nu planifici plecarea asta, ci o faci brusc și sigur, știind că nu va mai fi niciodată loc de justificări, ai cântărit și ai concluzionat, iar consecințele sunt dure.
Călătoria care urmează devine epuizantă și tirană, știind sigur că fiecare pas făcut te duce în neștire, nici tu nu mai ești același, nici cei pe care îi întâmpini.
Dacă ai dat peste 10 mere stricate într-un coș, nu cred că arzi de dorința să le încerci și pe cele rămase. Așa e și cu oamenii, dacă te-ai lovit de câțiva care au demonstrat că inumanitatea și egoismul conduc, nu mai ai chef să riști să vezi și alții cum vor fi. Când arunci cu noroi gândește că noroiul nu mereu poate ajunge, dar ție mâinile oricum îți rămân murdare. Iar când îți asumi dreptul de a da de pământ inima cuiva, fii sigur că se va schimba.
Conceptul de om e prost interpretat în zilele noastre, subliniez: ” Nu suntem păpuși gonflabile care se modelează după capriciul oricui, avem sentiment, ne asamblăm viața după propriile principii ”
Să pui în spatele unui om povara nervilor tai la un moment dat, e că și cum ai incerca să lupți cu morile de vânt, te epuizezi, dar problemă așa și rămâne nerezolvată.
Nu toate se iartă, nu toate se uită și nici măcar amintirile nu le putem alege singuri, dar putem știi sigur că a exterioriza ceea ce simți, e că și cum ai arunca o bucată de hârtie în lava sperând că nu va arde, prea rar primești în schimb ceea ce oferi. Ai dat dovadă de devotament și fidelitate, ai primit în schimb trădare și că bonus resentimente, păcat că din alea mai puțin plăcute, ai dăruit înțelegere, iar pe tine nici măcar nu au avut timp să te asculte, ai dat în schimb pentru câteva clipe de fericire tot ce ai avut mai bun, ca la final să ți se arunce în fața reproșuri și să ți se găsească defecte!!

A fost odată că niciodată, doi ochi verzi și-o singura poveste despre ei!

Vara în care aveam ochii plini de speranță și armonie a trecut, mi-a rămas doar gustul ei pe buze și aroma ta.
Amintirea asta o îmbrac că pe o haină pe sufletul erodat de mii de kilometri care ne despart, iar ea îmi mângâie cicatricile și îmi remediază rănile.
Anotimpul ăsta ne-a scris istoria de iubire și ne-a învățat să fim un întreg nu doar la bine ci și la rău, nu doar când e lumina ci și în întuneric. Ea m-a făcut să îți dedic poeme și versuri, ea m-a învățat să asamblez piesele de puzzle care-mi păreau incompatibile și să am un tablou bine conturat despre noi.
În vara aia ai avut ochii verzi și fericiți, m-ai ținut de mână sub clar de lună, m-ai sărutat și mi-ai șoptit că voi reuși.
Ai spus că sunt puternică și prin ambiție voi ajunge departe, că am potențial doar trebuie să îl folosesc echilibrat. Mi-ai deschis aripile și m-ai lăsat să zbor, nu de la tine ci spre tine.
Atunci am înțeles cu adevărat de ce până acum nu a mers și de ce am ratat de mii de ori. Am învățat că nu trebuie să te schimbi din obligație, dacă ai alături pe cine trebuie o să ai acuta nevoie de a fi pe zi ce trece mai bună, mai frumoasa,să te dezvolți, să aduci la viață acele sentimente pe care le-ai sigilat cu lacăte. Poate nu e atât vorba de farmecul acelor luni, cât despre clipele în care am învățat să mă dedic fără prejudecăți și remușcări, să doresc cu ardoare să fiu întreg universul pentru tine, unde nu mai e loc de altcineva!

Femeie, meriți să fii iubită!

Să fii femeie e o artă, pentru că cu tine începe totul. Trebuie să știi ce să oferi și cui să oferi, pentru că sentimentele tale nu se dau în rate, nu se cumpără, ele trebuie apreciate la justa lor valoare, atât.
Trebuie să știi că sufletul tău nu e loc public, nu intră cei care vor și pleacă cei care s-au plictisit, tu nu ești un obiect ce poate fi folosit, aruncat, apoi după ceva timp iarăși utilizat.
Tu trebuie să fii elegantă ca o doamnă, plăcută ca un copil și manierată că o adevărată damă. Să fii mereu în formă și să arăți la fel bine. Corp lucrat la sală, naturală, simplă și plină de mister. Îmbrăcată sexy, dar nu vulgar, stilată și în același timp impecabilă.
Să știi cum să te comporți în societate, cum să spui, ce să spui și cui. Să fii tu însăți și totuși să nu pari supraapreciată.
Să te înveți să îți accepți defectele și să le iubești în primul rând tu. Să fii sinceră cu tine și cu cei din jur, să fii un exemplu bun de urmat.
Dacă ești femeie trebuie să te înveți să nu dai greș, căci de la noi se așteaptă asta, nu?
Să nu cicălești prea mult, să nu fii geloasă la modul excesiv, să nu faci scene de isterie, să înțelegi mereu, să asculți, să încurajezi, să apreciezi, să fii fermă în deciziile tale, să nu apleci urechea la orice bârfă și prostie rostită. Să fii mereu pozitivă și amabilă.
Să fii pentru iubit/logodnic/soț: lady în public, simplă și familială acasă și libertină în pat.
Să fii femeie înseamnă să accepți toate standardele impuse de cineva și să le respecți cu strictețe? Să fii cum știi tu și în același timp să nu te abați de la normă?
Eu sunt de părere ca să fii femeie e mult mai dificil decât ar părea la prima vedere, pentru că trebuie să știi cum să trăiești ca viața ta să fie una demnă, cum să iubești că să poți primi aceiași în schimb, cum să menții o relație și cum să faci ce-ți place, fără că să treci anumite bariere.
Cum să alegi și pe cine să alegi. Cum să te expui, dar nu în fața întregii lumi.
Cum să-ți controlezi emoțiile și sentimentele, cum să fii independentă în timp ce simți că iubind ai devenit dependentă.
Pe cine să ierți și pe cine nu.
Puțini înțeleg că noi nu suntem doar o bucată de porțelan, frumoase cât timp ne privești, dar goale că conținut. Avem personalitate, nu doar un vagin pentru care suntem vânate și tratate cu tandrețe o perioadă. Gândim și putem lua decizii calculate, citim cărți nu pentru a fi la modă, ci pentru a ne dezvolta lumea interioară.
Învățați să priviți dincolo de aparențe și nu veți da greș. Alege calitatea femeilor, nu cantitatea, căci marfa cantitativă e aproape mereu de proastă calitate și se uzează mult prea repede!!